022 628 888
022 260 887
079 406 290
079 118 817
 

CM „CAPUL DE POD SERPENI”

La cca. 40 km Est de Chisinau, pe malul drept al Nistrului se gaseste acest Complex memorial de importanta istorico-nationala, care a fost ridicat in amintirea eroilor cazuti, in timpul operatiunii Iasi-Chisinau din anul 1944, pentru eliberarea Chisinaului de sub ocupatia fascista. Lupta de la Serpeni a fost una din cele mai sangeroase din istoria celui de-al II-lea razboi mondial, pe fundalul bataliilor de amploare, el reprezentand doar un episod particular din cadrul razboiului.
Acest memorial, a carui edificare a inceput inca in anii puterii sovietice, este asezat pe un petic de pamant, care in vara anului 1944 avea un front de numai 8 km si o adancime de 3 km, el fiind constituit din cateva elemente de baza: pe de o parte este un altar stilizat care are in centru un safeu din marmura, edificat in biserica, in care numele celor peste 11 mii de eroi, care si-au dat viata pe aceasta fasie ingusta de pamant de la Nistru, este imortalizat pe placile de granit. Pe mijloc se afla focul vesnic, ce strajuieste doi piloni inalti, uniti la varf de o cruce, care vegheaza asupra celor cazuti, care nu si-au pierdut prezenta de spirit si curaj pentru apararea acestui meleag. Nu lipseste de aici si clopotnita inaltata deasupra unor peisaje nistrene pitoresti, care aminteste despre renasterea continuitatii istorice moldave, cat si despre recunostinta restabilita fata de generatiile trecute.
O eventuala excursie efectuata in acest loc, care evoca in egala masura istoria si natura, ofera posibilitatea atat de a calatori in trecutul istoric cat si de a fi deserviti de gospodariile taranesti din localitate, cunoscand astfel cultura si traditia poporului moldav.